Tot in seara asta

Asta-i situatia.Am sa scriu:D:D:D
de fapt, am sa imi impartasesc o bucata din mine, mai exact am sa postez ceva ce am scris eu mai demult...:D
Si apoi am sa scriu cuiva in mod special

Ce sa facem cu batista?S-o dam la porumbei?S-o aruncam?Sa ii dam foc?Sau mai bine o lasam acolo, poate nu o va observa nimeni?

Si cu morcovul cum ramane?Il bagam pe conducta?

Mereu facem toti la fel.Cum dam de un moment mai greu sau e o cumpana in viata noastra, asteptam sa ne pice in cap o minune sau o solutie problemei noastre de undeva dintr-un copac.Stam melancolici si nu facem nimic.Oare asa o sa scapam?Sau mai degraba o sa ne sfasiem mai repede?

Probabil nici cainii de pe strada nu ne pot raspunde la intrebare…Ei nu ciopartesc batiste si nici nu scrijelesc in morcovi.Ei sunt cuminti.Cei mai cuminti.Probabil ei nu au probleme si nici macar nu le pasa daca undeva in lumea asta o varza este mancata de omizi.Sau un mar.Sau un om.

Ne indesam trupul cu tot felul de ganduri, fie ele pozitive sau din contra, ca sa ne simtim mai bine si sa ne cream iluzia ca suntem stapani cam pe orice situatie care s-ar ivi dintr-un tufis sau din propriile noastre actiuni.Mai bine ramanem constienti ca suntem netoti, decat sa traim intr-o lume mai buna, fiecare cu a lui, si sa ne trezim la un moment ca suntem mancati de vreun porumbel.Alb eventual.Abia atunci ne dam seama ca pacea nu e chiar pacifista, daca asta ar fi atributia ei esentiala, sau mai bine zis, constientizam ca atat ceea ce este palpabil cat si ceea ce vedem noi ca fiind parte din viata nostra dar fara sa o putem simti efectiv, nu este ceea ce pare.Noua ne este usor sa credem ca o problema este o boaba de orice, mai tare sau mai moale.Sa scapam de ea e foarte usor.Daca nu se sparge, strangand-o intre degete, o dam la porumbei sau ii dam foc.E asa de simplu, nu?

Ei, dar uite ca totusi merele altfel se gandesc: de ce si-ar arunca ele samburii, daca prin acele boabe pot crea altele ca ele?Mai bine le lasa in corpurile lor, sa creasca, si ce va fi, va fi.Merele nu se grabesc sa expulzeze din ele ceea ce ar putea reprezenta o eventuala problema, ci dimpotriva, se lasa purtate de soarta.De aia cele mai rostite cuvinte ale lor sunt:”Ce va fi, va fi.”

Mai incercam sa scapam prin somn.Dar nici in somn nu ne lasa problemele.Noi in vise le dam foc sau le arunam porumbeilor, dar ele fac in asa fel incat ne zguduie de trei ori si noi ne trezim buimaci , cu ochii umflati, si cu gandurile umflate de problemele respective.Sunt foarte smechere piedicile astea: daca vor intr-adevar, nu ne lasa deloc sa facem ceva cum trebuie: sa dormim, sa macam sau sa ardem porumbei.Le avem pe constiinta.

Merele albastre de obicei consuma porumbei albi fara nici o jena, si nu considera ca ar fi o problema sa faca asa ceva.Se simt libere si nu au constiinta.Samburii lor sunt si mai nepasatori: daca vor de mancare, indruma singuri marul spre vreun porumbel si incepe sa-l haleasca.Macar de l-ar hali elegant, precum marul-mama, dar nu.Samburii ,verzi in general, ciopartesc saracii aducatori de pace pana nu le mai ramane nici ciocul.

Oare exista viata fara probleme?Cum ar fi ea?Ideala?Nici pe departe.Pentru noi nu, cel putin.Numai porumbeii s-ar simti cu totii in pericol daca noi i-am manca fara probleme , si astfel, s-ar rascula si ne-ar ataca ochii probabil.Dar cum nu exista probleme in cazul de fata, ne-am manca unii pe altii si asfel, n-ar mai ramane nici macar merele rosii.Conchidem ca nu exista viata fara probleme.De ce am mai muri, daca nu sa le producem celorlalti probleme?Sa-si caute haine negre, sa se cinuie sa boceasca, sa fie prefacuti…Si mai ales, daca se prind ceilalti ca tu te prefaci ,se isca alte probleme si tu intri in incurcatura.Poate atat de tare, incat mori, si astfel, cei care raman in viata vor avea de doua ori mai multe probleme si vor muri si ei de inima.Toti.Dar cum realitatea nu e intocmai ce se povesteste aici, acum, ne dam seama precis ca lumea este programata sa rezolve problemele asa incat sa nu moara, sau macar sa incerce sa ramana in viata.Si la urma urmei,cine a zis ca moartea chiar e o problema pentru cel ce moare sau chiar pentru ceilalti?

Batista e tot rupta si framantata , asa ca ceva trebuie sa se intample cu ea.Am putea contrui o masinarie de distrus batiste, dar dureaza si devine timpul o problema…De ce nu traim intr-un spatiu fara timp?Ala nu ar mai fi spatiu?Fara spatiu noi nu ne desfasuram, si astfel nu iscam probleme.Din nou zicem: aia nu se numeste viata.Si totusi batista.Cum rezolvam si cu morcovul?Sa-l infasuram in batista?Dupa?

Dupa o sa il aruncam intr-o gaura de prin timp de unde sa nu se mai intoarca.Asta e tot.E asa de simplu…

Daca am putea sa deschidem pe undeva lumea,sa intepam inr-un loc timpul, am reusi sa ne rezolvam problemele.Dar nu putem sa intepam timpul, si nici viata fara probleme nu exista.

Renuntam.Lasam batista acolo.Asa cum este.Morcovul, la fel.Il invartim putin pe partea cealalta.Ce va fi, va fi.

(De regula, scriu ce simt intr-o maniera mascata.Toate detaliile si simbolurile ce se regasesc mai sus sunt prezente in viata sau in sufletul meu)

Si am sa mai pun un clip de-al Alexandrinei:D

I love her